Judetele Gorj si Vâlcea reprezinta o staveche vatra de istorie , primele dovezi ale existentei si activitatii omului datand de peste 1.500.000 de ani, dupa cum atesta descoperirile arheologice din zona Danciulesti ,Baia de Fier ( Pestera Muierilor si Pestera Pârcălabului ), Borosteni ( Pestera Cioarei ) Curteana ,Sacelu,Târgu-Carbunesti,Urdari.

Numeroase descoperiri arheologice, printre care cele de la Viersani-Jupanesti,Schela-Gornacelu, Balesti-Scoarta,Saulesti,Vartop-Ciuperceni,Preajba, atesta existenta unei intense activitati economice pe teritoriul judetului Gorj in Epoca Fierului, sec.V-II î.Hr.

Cetatile si asezarile geto-dacice de la Polovragi,Socu-Barbatesti,Stoina dovedesc ca stramosii nostrii s-au sedentarizat in aceasta regiune, in care si romanii erau interesati datorita bogatiilor solului si subsolului si a importantei strategice a regiunii pentru Imperiul Roman.Construirea de drumuri si castre – Catunele, Sacelu, Bumbesti Jiu- de catre romani dovedeste cu prisosinta acest fapt.

In aria regiunii GAL „Parâng”popularea , continuitatea vietii omenesti sunt atestate de cercetarile si descoperirile arheologice ( urmele de locuinte, necropolele ) care indica prezenta diferitelor culturi,inca din vremuri stravechi.

In arhiva istorica „Repertoriul Arheologic National” se regasesc urmatoarele localitati introduse de catre Institutul National al Monumentelor Istorice pe lista monumentelor istorice.

Sursa: Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Repertoriul Arheologic National www.ran.cimec.ro

Fortificafiile dacice de la Polovragi se dateaza in secolul I i.Hr., in acest sens pledand toate descoperirile arheologice: ceramica, fibule, monede si tehnica de constructie.

Sapaturile arheologice de la Polovragi, au mai scos la iveala descoperirea a trei monede republicane romane, din deceniul al IX-lea, al sec. I i.Hr. si a doua monede grecesti: una de tip Dyrhachium si alta de tip Apollonia din sec. II-I i.Hr.

Acestora li se adauga si monedele descoperite intamplator pe „Cetatuie” si in asezarea civila, trei tetradrahme de argint de la Filip al II-lea sau imitatii dupa acestea. Cea mai importanta piesa este, insa, o placuta dreptunghiulara din bronz avand dimensiunile 101*66 mm, ce este lucrata in basorelif pe ambele parti: “Pe avers, central, este redat un calaret vazut din profil, inaintand spre stanga; este barbos, poarta pantaloni stramti, un fel de camasa, pe umeri ii flutura o mantie pe cap are o boneta rasfranta in fata. Armasarul, redat proportional mai mic decat natural in comparatie cu calaretul, merge la pas, fapt ce contrasteaza cu mantia care flutura. La stanga si la dreapta calaretului, privind spre el si salutandu-I parca cu mana dreapta ridicata, sunt doua personaje identice, redate din profil, cu fizionomia si imbracamintea corespunzatoare lumii clasice greco- romane. Pe reversul piesei este redata “ansa lunata”, in centrul careia se afla un kantharos incadrat de doua pasari, probabil doi cocosi. Totul este incadrat intr-un chenar de semiove.” Una dintre interpretarile acestei piese este contactul unei capetenii geto-dacice cu romanii.

Tehnica de constructia a fortificatiilor si unele indicatii cronologice: blocurile de gresie fasonata trebuie puse in legatura cu aparitia in lumea dacica a cetatilor lucrate dupa model elenistic, eveniment ce s-a produs dupa anul 50 i.Hr. odata cu extinderea stapanirii lui Burebista asupra oraselor pontice. Momentul distrugerii fortificatiilor de la Polovragi poate fi plasat la sfarsitul sec.I i.Hr. sau la inceputul celui urmator se datoreaza unor framantari interne in lumea dacica petrecute dupa moartea lui Burebista.

Cetatea dacica de la Polovragi construita la o altitudine de peste 1000 de metri pe platoul Padejul din Muntii Capatanii are o pozitia era foarte buna, atat din punct de vedere strategic cat si tactic, avand o excelenta vizibilitate spre sud, asupra bazinului mijlociu al Oltetului si supraveghea drumul care lega platforma Oltului cu Valea mijlocie a Muresului trecand prin zona asezarilor dacice din muntii Orastiei.

Cetatea de refugiu a localnicilor era in punctul Crucea lui Ursache, obiectiv ce domina platoul calcaros, fiind vizibila din satul Polovragi. Aceasta e cioplita din piatra dura, fiind o marturie a existentei Capitanului de Plai Ursache, care a condus ostile si a asigurat linistea in zona la sfarsitul sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XlX-lea. Atacul direct era foarte dificil, deoarece singura cale de acces e o poiana lunga de circa 300 m si lata de 40-60 m, la al carui capat vestic se ridica un mamelon cu pante abrupte, aparat dinspre Vest Nord de prapastia Cheilor Oltetului si de rape abrupte, pe care se afla fortificatia “Cetatuia”, loc mai inalt unde statea de veghe comandantul cetatii. Daca reuseau sa urce la pana aid, dusmanii ar fi trebuit sa treaca mai intai de acest punct strategic bine aparat, ca sa poata ajunge apoi in partea de sud, la cetatea de refugiu pentru populatie aflata pe un platou de 5¬6000 mp, fiind nevoiti sa treaca pe o sa ingusta puternic denivelata, neexistand un acces direct la cetatea civila. Tot aici este “Oborul Jidovilor”- o dolina uriasa adanca de 2,5 m. cu peretii abrupti despre care se spune ca ar fi functionat ca staul pentru vitele oamenilor preistorici. astazi ea serveste, primavara, inainte de urcatul oilor la munte, ca obor pentru oile localnicilor.

Manastirea Polovragi are o vechime de 500 de ani [1505], ctitori de inceput ai acestui lacas sunt Radu si Patru, fiii lui Danciul Zamona, mentionati intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab eel Tanar [1477-1481). Timp de peste un secol si jumatate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfant lacas, pentru ca in anul 1645, satul Polovragi sa fie in stapanirea lui Danciu Paraianul, fiul lui Hamza. Danciu Paraianu a zidit biserica pe vechile temelii, asa cum se proceda frecvent in epoca, pastrand partea cea buna a acestora. Dupa Danciul Paraianu si Tnaintasii acestuia, Constantin Brancoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Manastirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasa atat in ceea ce priveste iconografia cat executia tehnica. Ea a fost executata in anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte de alta a intrarii in pridvor se pot admira cele doua reprezentari, iconografice, unice in tara noastra ale manastirilor romanesti inchinate la Sfantul Munte Athos. Chiliile celelalte Tncaperi ale manastirii sunt oranduite in jurul bisericii pe laturile de est, sud si vest, formand alaturi de zidul de incinta de pe latura de nord o adevarata cetate de aparare. Intrarea in incinta se realizeaza pe latura de sud printr-o poarta masiva deasupra careia se inalta clopotnita ridicata in epoca lui Constantin Brancoveanu. Printr-o poarta din zidul nordic al incintei manastirii se patrunde In cea de-a doua incinta unde se afla bolnifa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictata la 1738 de Gheorgheie si Ionu – zugravi.

Biserica de lemn din Scoarta-Pietris se afla in catunul de pe dealul Pietris din localitatea Scoarta din judetul Gorj. Poarta hramul „Nasterea Maicii Domnului” si dateaza eel mai probabil din secolul 18. Se distinge prin structura de lemn bine conservata, prin nisele in consola de la altar, atat de caracteristice zonei, prin absida altarului terminata in ax. Dintre veleitatile artistice se remarca in primul rand iconostasul cu pisania de la mijlocul secolului 19 dar si sculpturile decorative exterioare, vizibile la stalpii pridvorului la stenapii de pe laturile lungi ale constructiei. Cadrul natural, poarta de intrare in cimitir, crucile si stalpii funerari intregesc ansamblul din jurul lacasului. Biserica si ansamblul din jurul ei au valoare de patrimoniu cultural, istoric si artistic incontestabile, insa lipsesc de pe noua lista a monumentelor istorice.

Pastreaza in mare parte formele initiale, databile in secolul 18. Corpul bisericii este impartit de la apus la rasarit in incaperile traditionale: pridvor, pronaos, naos si altar. Pronaosul, naosul si altarul sunt cuprinse sub o bolta comuna, fiind despartite de pereti. 0 usa de intrare, una de trecere intre pronaos si naos si trei spre altar permit accesul si miscarea rituala in biserica. Portalul vechi este alterat de o usa moderna. Ferestrele sunt putine dar marite in perioade anterioare, cu exceptia ferestrei dinspre nord-est, ramasa in dimensiunile sale originale, in altar. Altarul se remarca prin cele doua nise laterale si terminarea in ax. Este demn de remarcat pentru valoarea sa artistica, iconostasul, de la mijlocul secolului 19, mai ales crucea cu cele doua molenii laterale sustinute de balauri.

Structura bisericii pastreaza la stalpii pridvorului si stenapii laterali cateva elemente decorative. Cercuiala ramasa pe pereti provine de la o tencuire exterioara ulterioara, probabil de la mijlocul secolului 19, insa a fost spalata de vremi. Pe peretii interiori se vad inca urme de spoiala din aceeasi perioada.
Biserica se pastreaza in cimitirul asezarii, inconjurata de cruci de lemn si de piatra precum si stalpi funerari. La intrarea in incinta cimitirului sta o pitoreasca poarta cu foisor deasupra, care a servit probabil si de clopotnita.

Biserica de lemn din Scoarta-Cartinesti se afla in catunul de pe dealul Cartinesti. Poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului” si dateaza eel mai probabil din secolul 18. Se distinge prin structura de lemn bine conservata, prin nisele in consola de la altar, atat de caracteristice zonei, prin absida altarului terminata in ax. Dintre veleitatile artistice se remarca sculpturile decorative exterioare, vizibile la stalpii pridvorului si la stenapii de pe Iaturile lungi ale constructiei. Biserica are o valoare incontestabila de patrimoniu cultural, istoric si artistic, chiar daca lipseste de pe noua lista a monumentelor istorice.

Vechimea reala a bisericii de lemn din dealul Cartinesti este necunoscuta. A fost ridicata probabil in secolul 18. Peste intrarea in naos se pastreaza urmele unei inscriptii in limba romana cu litere chirilice al carei continut se lasa greu descifrat. In asteptarea unui efort de descifrare se poate semnala traditia conform careia biserica ar fi fost adusa pe locul actual dintr-un alt loc, „sodome”, afectat de alunecari de teren. In altar, la proscomidie, se mai pot observa urmele unui pomelnic scris de asemenea in litere chirilice, legat desigur de momentul in care biserica a fost spoita in exterior si interior, eel mai probabil in decursul secolului 19.

In Scoarta au existat pana la inceputui secolului 20 patru bisericute de lemn. Cea din centrul satului, acoperita cu scoarta de stejar, de la care si-a luat numele intreaga asezare, a fost mlocuita in 1906 cu una noua de zid. Biserica Dintre Vii a ars in 1967. S-au pastrat numai cea din dealul Carfinesti si cea din dealul Pietris.

Localitati relativ importante detinatoare de elemente de patrimoniu construit sunt:
– Comuna Bengesti-Ciocadia – cu 2 situri arheologice din secolele XVI- XVIII, 27 de monumente de arhitectura (case, scoli, fantani, biserici) si 4 monumente funerare;
– Comuna Scoarta – cu 15 monumente de arhitectura (biserici din lemn, case] si un monument funerar.
– Comuna Crasna – cu 17 monumente de arhitectura (biserici din lemn, chilii, Ansamblul schitului Crasna) un monument de for public.

Lista muzeelor, colectiilor si bibliotecilor istorice din zona GAL Parang este prezentata in tabelul urmator: